top of page
Search

Născut pentru a explora – Off Camping Caravanning. Episodul 4: Te poți hidrata „mâncând” zăpadă?

Un articol scris de Ovidiu Jelea


Disclaimer:

*** Supraviețuirea în frig, deshidratarea și hipotermia sunt subiecte complexe, imposibil de acoperit exhaustiv într-un singur articol. Acest articol este unul de opinie, în care este abordat un mit legat de supraviețuire, prin prisma tehnicilor personale de risk management utilizate de autor. Acest articol nu este un ghid cu recomandări. Folosirea oricăror informații prezentate în acest articol implică responsabilitatea strictă a celui care a decis să le utilizeze și exclude autorul articolului de orice responsabilitate.



O tură de off-camping caravanning poate fi continuată cu o porțiune de overlanding, apoi cu una de mountain biking, apoi cu hiking. Practic, se lasă rulota în locul cel mai îndepărtat unde accesul e posibil cu întregul angrenaj și se merge mai departe cu automobilul, iar când nici automobilul nu mai poate trece de obstacole se continuă cu bicicleta, apoi pe jos. Eu îmi organizez adesea turele în acest fel. Pe timp de iarnă, a pleca doar cu automobilul sau pe jos implică riscuri suplimentare. Ideal este să ai întotdeauna în automobil sau la tine provizii și o metodă de a obține apă, de exemplu un primus. Chiar și așa, tot există riscul de rătăcire iarna, mai ales când se explorează locuri noi. În următoarele articole voi aborda subiectele echipamentului și risk-managementului în astfel de aventuri. În acest articol de opinie vreau însă să demontez un mit pe care îl consider atât periculos, cât și nefondat.

Te poți hidrata mâncând zăpadă?

E o întrebare pe care o aud des și am văzut-o și pe grupuri de social media unde subiectul este supraviețuirea. Răspunsurile standard date de „experții” în supraviețuire, uneori chiar și celor care participă la cursuri „ de supraviețuire” sunt:

1. NU, fiindcă înghițirea zăpezii scade temperatura corpului și provoacă hipotermie.

2. NU, fiindcă transformarea în apă a zăpezii înghițite consumă mai multă apă decât cea introdusă în corp, deci, de fapt, te deshidratezi.

3. NU fiindcă se consumă foarte multe calorii care sunt necesare producerii de căldură și asta va provoca hipotermie.

Răspunsul corect este:

DA, te poți hidrata topind în gură zăpadă în cantități mici, iar introducerea apei în organism înseamnă hidratare, nicidecum deshidratare și previne hipotermia, nu o favorizează. Este foarte greu să înghiți zăpadă fără să o topești, deci explicațiile oferite de diverși „experți” în supraviețuire pleacă de la o premisă falsă. În plus, fără o bază științifică, orice explicație e doar o speculație.

Există numeroase cazuri care contrazic aceste explicații și în care cei implicați au supraviețuit, timp îndelungat, „mâncând zăpadă”. În câteva dintre aceste cazuri supraviețuitorii au fost prinși în furtuni de zăpadă și au supraviețuit în interiorul automobilelor. Câteva exemple:

1. James Scott (22 ani) a supraviețuit 43 de zile în Himalaya, „mâncând zăpadă”: https://www.theage.com.au/.../clinging-to-life-20040302...

2. Nante Niemi (8 ani) a supraviețuit 2 zile „mâncând zăpadă”:

3. Jerry Alan Jouret (81 ani) a supraviețuit 7 zile „mâncând zăpadă”:

4. Sheena Gullet (52 ani) a supraviețuit 6 zile „mâncând zăpadă”:

5. Peter Skyllberg (44 ani) – a supraviețuit 60 zile „mâncând zăpadă”:

6. Michael Couillard & Matthew (10 ani) au supraviețuit 9 zile „mâncând zăpadă”:

7. James, Jennifer și Clayton (5 luni) au supraviețuit 7 zile „mâncând zăpadă”:



Dacă un „expert” în supraviețuire m-ar învăța că o metodă utilizată cu succes în numeroase cazuri de supraviețuire nu ar fi o soluție corectă într-o astfel de situație, cred că ar fi legitim să mă întreb dacă nu cumva ceea ce mă învață el mă va împiedica, de fapt, să supraviețuiesc.

Pe lângă faptul că topirea zăpezii în gură, urmată de înghițirea apei astfel obținute este o metodă viabilă de hidratare în situațiile în care obținerea apei prin alte mijloace nu este posibilă, ea poate fi utilizată și pentru a menține un nivel de hidratare corespunzător în timpul unor ture de iarnă, acolo unde zăpada este proaspătă și nu este poluată.


Eu am „mâncat” zăpadă de când mă știu și o fac în continuare. Foloseam metoda bulgărașilor topiți când eram mic și stăteam de dimineațâ până seara la derdeluș, cu sania: la fiecare urcare mă hidratam în acest fel, la fel ca mulți alți copii. Am folosit-o și când, din cauza unei rătăciri, am fost nevoit să dorm în zăpadă, fără cort și sac de dormit, la -30°C, la o altitudine peste 4000m, pe Elbrus, în Caucaz. „Mănânc” zăpadă și acum, dacă e proaspătă și curată, deși am întotdeauna un termos cu ceai fierbinte la mine. De fapt, când beau ceai, mai întâi umplu paharul cu zăpadă și abia apoi torn ceaiul, pentru a obține mai mult lichid și pentru a economisi ceai. În plus, bulgărașii topiți în gură mă ajută nu doar să rămân hidratat, ci și să să evit hipotermia, pentru că deshidratarea poate favoriza hipotermia în mai multe moduri.

De asemenea, această metodă de hidratare mă ajută să mențin echilibrul dintre termogeneză și termoliză, echilibru esențial pentru supraviețuire în frig. Cauzele care duc la moartea unei persoane hipotermice sunt, de obicei, epuizarea fizică, epuizarea energetică, privarea de somn și expunerea prelungită la frig. Personal nu cunosc niciun caz în care cauza morții să fi fost încercarea de a se hidrata cu zăpadă.

Pentru a susține termoreglarea și pentru a supraviețui în frig într-o situație la limită, cum ar fi de exemplu rătăcirea, este necesară o minimă înțelegere a modului în care funcționează corpul uman și a felului în care pot fi susținute procesele organismului prin acțiuni voluntare. Doar așa pot fi luate decizii rapide și corecte într-o situație extremă, când expunerea la frig poate provoca halucinații chiar și fără ca alte simptome ale hipotermiei să fie prezente, iar hipotermia poate avea influențe negative majore asupra proceselor cognitive (apatie, amnezie, tulburări de gândire, chiar și de vorbire). Într-un astfel de context, a avea minta derutată din cauza unor speculații auzite la diverși „experți” în supraviețuire e foarte periculos: riscul este de a muri deshidratat, cu apa alături.

O structurare eficientă a acțiunilor ce pot fi întreprinse în mod conștient poate fi făcută în funcție de procesele organismului.

Astfel avem procese, implicit acțiuni voluntare care au ca efect:

1. Producerea de căldură și inhibarea pierderii de căldură,

2. Pierderea de căldură și inhibarea producerii de căldură.

Hidratarea, chiar și cu apă obținută prin topirea în gură a zăpezii, este o acțiune voluntară care intră în prima categorie, având un rol esențial în producerea de căldură.

Termogeneza reprezintă suma proceselor care contribuie la producerea de căldură, mușchii asigurând cel mai mare procent, mai ales prin contracții voluntare (efort fizic), dar și prin contracții involuntare (frison). Termogeneza poate fi indusă și prin dietă, prelucrarea hranei având ca efect disiparea energiei sub formă de căldură. Hidratarea susține atât capacitatea de efort a organismului, cât și prelucrarea hranei. Din aceste motive, într-o situație de supraviețuire în frig, hidratarea este o prioritate – organismul nu se va putea încălzi dacă este deshidratat. Din punctul meu de vedere, după asigurarea unui adăpost care să protejeze împotriva pierderilor de căldură cauzate de convecție (vânt puternic) și care să fie ferit de alte riscuri (avalanșe, căderi de copaci, etc), următoarea prioritate este hidratarea.

Termoliza reprezintă pierderea de căldură și se produce prin procese fizice: convecție, conducție, iradiație, evaporare și respirație. De exemplu, în ceea ce privește procesele organismului, vasodilatația determină pierderea de căldură prin iradiație și convecție, transpirația determină pierderea de căldură prin evaporare, creșterea ritmului respirației determină pierderea de căldură prin evaporare și respirație. În ceea ce privește acțiunile voluntare, eliminarea unui strat de îmbrăcăminte care protejează de vânt va crește pierderea de căldură prin convecție, dar poate în același timp să minimizeze pierderea de căldură prin transpirație/evaporare și respirație, ținerea în mâna goală a unui piolet cu mâner metalic sau a unui aparat foto va crește pierderea de căldură prin conducție, la fel ca topirea zăpezii într-o pungă sau recipient lipit de corp.

Supraviețuirea în frig constă în optimizarea acțiunilor voluntare, astfel încât ele să susțină procesele termoreglării. În acest demers de optimizare, hidratarea este un element decisiv, iar hidratarea cu zăpadă topită în gură este un skill, nu o eroare.


Să analizăm cazul ipotetic al unui schior rătăcit în timpul zilei, echipat specific pentru acest sport, expus riscului de a petrece în natură cel puțin o noapte, care vrea să urce o pantă cu un grad mare (45°), prin zăpadă, pentru a se putea orienta odată ajuns în vârf. Efortul este intens, în mod clar va genera pierderi de căldură prin evaporare dacă el va rămâne îmbrăcat cu geaca de schi, riscând să o ude și să-i diminueze major calitățile izolatoare. Pe de altă parte, schiorul estimează că temperatura de afară poate genera diureza indusă de frig, ce ar duce la pierderi de fluide și, în lipsa unei hidratări optime, ar crește riscul de deshidratare. Decizia schiorului este să urce panta doar în bluză, fără geacă, pentru a menține echipamentul uscat. În același timp el încearcă să evite vasoconstricția cutanată (proces ce reduce pierderea de căldură, dar crește presiunea sângelui la nivelul trunchiului și activitatea rinichilor), menținând mănușile pe mâini și fesul pe cap, astfel procesul de diureză indusă de frig este evitat, la fel și pierderea nedorită de lichide. În timp ce urcă panta, el se hidratează constant topind în gură bulgărași de zăpadă, compensând pierderile de lichide prin respirație și transpirație. Din punctul meu de vedere, schiorul a procedat corect.



Deshidratarea într-o situație de supraviețuire în frig poate altera termoreglarea, poate afecta percepția asupra efortului și starea psihică, poate diminua considerabil performanțele mintale și fizice (atât în ceea ce privește forța, cât și rezistența), crescând riscul de accidentare și de a lua decizii greșite. Majoritatea alimentelor uilizate în condiții de frig nu conțin suficientă apă, dar organismul are nevoie de apă pentru a le procesa. Un alt efect al deshidratării este că momentul în care organismul deshidratat produce transpirație este întârziat până când acesta ajunge la temperaturi mai mari decât cele la care este declanșată, în mod normal, transpirația. Vasoconstricția la nivelul extremităților este mai accentuată în cazul deshidratării, crescând riscul traumelor cauzate de frig.


Revenind la cele 3 explicații vehiculate adesea de „experții” în supraviețuire, eu le consider false.

Este fals că mâncatul zăpezii scade automat temperatura corpului până la hipotermie, aceasta este o generalizare și o împingere a argumentării către extreme. În primul rând este foarte greu, dacă nu imposibil să mănânci zăpada fără să o topești, iar odată topită în gură, apa obținută are o temperatură mai ridicată decât apa de la un izvor de munte, iarna. O bună disciplină a hidratării exclude din start introducerea în organsm a unor cantități mari de lichid rece dintr-o dată, într-un moment când temperatura corpului și a mediului înconjurător sunt în scădere, de exemplu noaptea, înainte de somn.

Este fals că organismul ar pierde mai multă apă prin hidratarea cu zăpadă topită în gură, decât ar avea înainte de hidratare. Nu am întâlnit nicio dovadă științifică a acestei speculații, nu înțeleg nici măcar care e fantezia din spate, cum își imaginează unii că ar avea loc acest proces. Singurul mod în care introducerea în organism a apei obținută din zăpadă topită în gură ar putea duce la deshidratare este dacă zăpada ar conține bacterii și ar provoca diverse probleme gastro-intestinale, de exemplu diaree. Experiența personală m-a învățat că zăpada proaspătă din zonele sălbatice este mai sigură din acest punct de vedere decât apa de la un izvor din același loc: nu am avut niciodată probleme cauzate de zăpadă, însă apa de izvor poate provoca uneori probleme stomacale.


Este falsă și teoria numărului mare de calorii consumate. Oricâte calcule am făcut, caloriile consumate pentru obținerea unui litru de apă sunt mai puține decât cele conținute în 20 de grame de zahăr. Pentru a crește cu 1 grad temperatura unui gram de apă se consumă 1 calorie, iar pentru a topi 1 gram de gheață se consumă 80 de calorii, asta înseamnă 117 calorii pentru a topi 1 gram de gheață și a aduce apa obținută la temperatura corpului. Pentru 1 kg de apă (1 litru) consumul este de 117 kilocalorii, un număr relativ mic. Un gram de zahăr conține 4 kilocalorii. Dacă există alte calcule, cu alte rezultate, dovedite științific, sunt tare curios să le văd și eu. Oricum, într-o situație de supraviețuire, caloriile consumate sunt o problemă secundară, hidratarea e mai importantă – rezolvi prima dată problema care te poate ucide prima.

Supraviețuirea în condiții de frig, hipotermia și deshidratarea sunt subiecte complexe, cu multe variabile ce țin de pregătirea fizică, starea de sănătate și cunoștințele fiecărei persoane, precum și de particularitățile fiecărei situații de supraviețuire (anotimp, teren, echipament, etc). Aceleași acțiuni, dacă sunt efectuate într-o ordine diferită, la momente diferite, sau într-un mod diferit pot avea efecte diferite, chiar opuse. De accea este riscant și greșit să oferi sfaturi de supraviețuire „universal valabile”. Acest articol nu este un ghid cu îndrumări, ci un articol de opinie în care demontez un mit și care conține informații selectate în peste 25 de ani de studiu și care mi-am ocupat vacanțele de iarnă cu diverse activități outdoor: overlanding, off-camping caravanning, hiking, trekking, mountaineering, mountain biking, trail running, ski, wildlife observation & photography. 

50 views0 comments
bottom of page